Mircea Rednic se îndepărtează de Dinamo: „Nu cred că sunt 100% dorit”

Redactor:
Bitescu Wili
Mircea Rednic se îndepărtează de Dinamo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

După plecarea lui Flavius Stoican, primul nume luat în calcul de conducerea lui Dinamo a fost Mircea Rednic. Constantin Anghelache l-a sunat pe fostul mare jucător și antrenor pentru a prelua echipa alb-roșie. Se pare că mutarea nu a fost agreată de Ionuț Negoiță, acționarul principal al clubului.

„După plecarea lui Stoican, în ziua următoare m-am întâlnit cu domnul Anghelache. Acum dânsul o tot întoarce, ca și cum e o rușine să te vezi un antrenor din moment ce antrenorul tău a plecat. Ne-am întâlnit, ei doreau să vin din iarnă, eu am zis că aș vrea să vin acum, că să cunosc jucătorii, așa puteam să-mi dau seama cine trebuie să plece sau ce trebuie să mai aducem. Fac o paranteză. Cum a fost cu Țucudean, din tribună era zmeu, când a venit la Standard n-a mai fost zmeu. Ne-am despărțit, a rămas să vorbim a doua zi  la biroul domnului Negoiță. Nu m-au mai sunat, l-au pus pe Dănciulescu.

Am făcut această declarație pentru suporteri. Trebuie să știe că eu am fost disponibil să vin, dar nu cred că sunt 100% dorit la Dinamo. Mi-aș dori să vin la Dinamo, dar nu mai depinde de mine. Poate au altă strategie. Când spui Dinamo, spui performanță. Nu știu cât mai suportă suporterii. Vreau să nu mi se reproșeze că nu vin, că Rednic e scump. Dinamo e altceva”, a spus Mircea Rednic la Sport.ro

Aflat și pe lista celor de la Rapid, Mircea Rednic a spus că refuză oferta lui Dinu Gheorghe: „Celor de la Rapid le mulțumesc, am petrecut ani frumoși acolo, am făcut performanță, dar nu pot veni”..

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din PIB, iar deficitul e deja peste 3%
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul

Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣

Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×